Burger de vită la M Bistro Timișoara

Burger de vită la M Bistro Timișoara

M Bistro este unul dintre localurile noastre preferate. Deși nu am postat nici o recenzie pe TopBurger, considerăm că au unii dintre cei mai buni burgeri din oraș. Și pentru că recent ne era poftă de un burger bun, am decis să mergem la sigur. Așa că, într-o frumoasă zi de iulie ne-am așezat la terasa M Bistro, am decis repede ce vrem să mâncăm și am așteptat cuminți comanda.

Ingrediente și impresii

De la ultima noastră vizită cei de la M Bistro au schimbat puțin rețeta. Clasicul burger de vită a fost îmbunătățit cu elemente ceva mai sofisticate. Iată ce conține el în prezent:

  • chiflă neagră cu cerneală de sepie
  • carne de vită
  • brânză cheddar
  • roșii uscate
  • castraveți murați
  • ceapă deshidratată
  • ketchup
  • sos burger
  • salată creață

m bistro

La o primă vedere, burgerul nu era diferit de ceea ce îmi aminteam. Aceeași chiflă all dark and gloomy, aceleași inele de ceapă împodobind burgerul. Totuși, în momentul în care l-am tăiat am știut că ceva este mult mai bun. În primul rând carnea era absolut sublimă. A trecut ceva timp de când nu am mai mâncat așa o carne bună într-un burger: absolut perfect suculentă și rozalie.

Brânza era suficient de topită pentru a îmbrăca, pur și simplu chifla, adică exact ceea ce ar trebui să facă brânza într-un burger. Castraveții murați erau foarte buni, dar surpriza cea mai plăcută pentru mine a venit din partea roșiilor. Știți că de fiecare dată mă plângeam de roșiile din burger? Cum nu au nici un gust și toate cele? Ei bine roșiile uscate mi se par o alternativă absolut genială pentru toți iubitorii de roșii din burger. Gustul lor este mult mai bun, iar lipsa sucului din roșie le ajută să se integreze mult mai bine în aroma generală a burgerului. Uscate, ele doar subliniază savoarea cărnii, nu o acoperă, iar acest lucru este valabil și pentru ceapa deshidratată. În plus, aceasta aduce și un factor de crunchy care prinde foarte bine.

Ca și garnitură am avut cartofi wedges. Ei au fost precongelați, dar buni. Sosul lor nu pot spune că mi-a plăcut la nebunie pentru că l-am simțit ușor acid. Se poate să fi avut eu halucinații, dar nu m-am îngrămădit să îl mănânc.

m bistro

Concluzii

Cu burtica plină pot să spun că burgerul de vită de M Bistro este chiar mai bun decât mi-l aminteam. Nu vă lăsați intimidați de chifla neagră, cum am făcut eu inițial, pentru că veți regreta. Acești burgeri trebuie încercați!

Review 0
9 Reviewer
0 Users (0 votes)
Pros
Carnea foarte bună și combinația de ingrediente.
Cons
Sosul garniturii.
Aspect9.5
Gust9.5
Combinaţie de ingrediente9.5
Calitate ingrediente9.5
Garnitura7.5
Sos garnitură8
Chifla9
Carnea9.5
Uşurinţa de a-l mânca9
What people say... Leave your rating
Sort by:

Be the first to leave a review.

User Avatar
{{{review.rating_comment | nl2br}}}

Show more
{{ pageNumber+1 }}
Leave your rating

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*