Halloumi Burger la Oro Toro

Halloumi Burger la Oro Toro

Am mai mâncat la Oro Toro, în Iulius Mall, iar experiența a fost, de fiecare dată, foarte plăcută. Acum, însă, am decis să încerc ceva nou: Halloumi Burger. Habar nu am dacă exista sau nu în meniu înainte, dar eu sigur nu l-aș fi mâncat. Am început să fiu fană halloumi doar destul de recent.

De la ce mi se propunea la ce am ce am cerut

Ingredientele oficiale ale Halloumi Burger sunt:

  • chiflă
  • carne de vită
  • halloumi
  • castraveți murați
  • roșii
  • salată
  • sos Oro Toro

Eu, evident, nu am vrut roșii. Nu aș putea să vă spun de ce am o problemă cu acest ingredient în burgeri, dar nu mă mai încântă deloc. Și acum probabil s-ar fi potrivit. Adică halloumi e o brânză, iar brânza cu roșii e mâncare de bază la români :))). Dar am eu o problemă la cap și roșiile din comerț nu mă mai satisfac de nici o culoare. Sorry!

Halloumi Burger

Cum a fost Halloumi Burger?

Extrem de bun! Mi-a plăcut la nebunie. Singurul minus pe care l-aș putea spune fără să analizez prea mult treaba este că a fost foarte mic :))). Pentru cât era de bun, aș fi avut nevoie de doi :D.

Privit foarte obiectiv, burgerul a fost bun pentru ca s-a simțit foarte tare gustul de halloumi prăjit pe grătar. Acesta acoperea cam toate celelalte aromele. Carnea a fost bună, dar s-a simțit foarte puțin. Legumele nu mi le amintesc deloc, au fost extrem de puține :))). La fel de bine puteau să nu fie acolo deloc. Sosul a fost ok. Doar chifla mi-ar fi plăcut să fie ceva mai deosebit. Cred că burgerul acesta merita o chiflă mai… gourmet. Nu era chiar cea mai rea, avea și semințe pe ea, dar nu a fost nici wow.

Cartofii mi-au plăcut, deși nu erau foarte sărați, la fel și sosul.

Chiar nu am de ce să mă plâng de burgerul acesta. Dar, după cum menționam și mai sus, cred că motivul pentru ca am fost atât de impresionată a fost brânza halloumi. Deci vorbim despre un burger de nișă aici :)))).

Dacă ați încercat acest burger sau alții de la Oro Toro, nu ezitați să ne spuneți cum vi s-au părut și ce recomandări aveți.

Review 0
9.2 Reviewer
0 Users (0 votes)
Pros
Brânza Halloumi făcută pe grătar este totul în burgerul acesta.
Cons
Aș fi vrut ca și celelalte ingrediente să se simtă mai bine, nu să fie eclipsate de brânză.
Aspect10
Gust9.5
Combinaţie de ingrediente9.5
Calitate ingrediente9.5
Garnitura9
Sos garnitură9
Chifla8
Carnea9
Uşurinţa de a-l mânca9.5
What people say... Leave your rating
Sort by:

Be the first to leave a review.

User Avatar
{{{review.rating_comment | nl2br}}}

Show more
{{ pageNumber+1 }}
Leave your rating

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*