Ocean Drive Burger la Craft Rooftop

Ocean Drive Burger la Craft Rooftop

Habar nu am de ce se numește acest burger ”Ocean Drive”. Pentru că nu are pește în el sau ceva de genul acesta. Nici măcar albatros… sau poate așa se numește puiul mai nou :))). Cert este că nu m-a impresionat numele atunci când am ajuns la Craft Rooftop și am decis să îl încerc, ci ingredientele. Și a mai fost ceva: dorința de a mai testa și altfel de burgeri, nu doar de vită. Dar să începem cu începutul.

Alegerea

Era o frumoasă zi de vară în Timișoara și nici nu mă gândeam că urmează să ajung la Craft Rooftop. Dar, pe măsură ce studiam meniul, mi-am dat seama că a venit momentul să testez burgerul lor. Am oscilat puțin între burger și coaste, dar TopBurger a învins. Oricum mie nu îmi prea plac coastele… mi-am spus. Deci Ocean Drive Burger să fie!

Craft Rooftop

Ingredientele

Ce conține acest burger minune de m-a impresionat atât de mult? Mai bine vă spun descrierea direct din meniu pentru că mi-a plăcut la nebunie:

Carne de pui suculentă alături de gustul proaspăt de guacamole și dulceață de ceapă, cuprinse într-o delicioasă chiflă HOME-MADE cu gust intens de unt și ou.

Pe lângă acestea, mai avea și salată și roșie, dar de data asta jur că nu m-a deranjat. Pentru că, cel mai intens, se simțea gustul de guacamole și era absolut delicios. Nu știu cum l-au făcut, deși mi-ar plăcea. Iar, combinat cu pulpele dezosate de pui, rezultă ceva absolut dumnezeiesc. Era un fel de orgasm culinar.

Dulceața de ceapă nu m-a dat pe spate, nici nu mă așteptam la asta. Eu prefer ceapa, dacă există, să fie genul acela crocant. Nu știu cum o fac așa, dar mi se pare super buna. Ca și dulceață… e cam strange așa. Ceapa e prea moale și are o textură ciudată. Dar chiar nu s-a simțit atât de tare în burger încât să îmi strice plăcerea de a-l mânca.

Totuși, am păstrat ce e mai bun pentru final. Știți cum, în toate articolele trecute (sau majoritatea), mă plângeam că e proastă chifla? Ei bine, la Craft Rooftop chifla a fost absolut delicioasă. Nu era nici moale așa și enervantă. Nu era nici tare. Și avea un gust bun, de pâine făcută proaspăt. Mi-a plăcut extrem de mult. Și chifla chiar e importantă într-un burger. E punctul de plecare. Poate să strice tot feng shui-ul dacă nu e ok. Așa că recomand tuturor producătorilor de burgeri din lume să investească în chifle de calitate :))).

Și dacă tot vorbim de calitate, ar trebui să se acorde mai multă atenție și cartofilor. Știu că sunt doar o garnitură, dar oamenii chiar vor să se bucure de ei. Și nimic, nimic pe lumea asta nu e mai puțin plăcut decât să mănânci un burger super bun și cei mai proști cartofi. Din fericire, la Craft Rooftop cartofii au fost foarte buni, la fel și sosul, care cred ca era ceva barbeque.

Craft Rooftop

Concluzii

Da, acest burger merită toți banii. Și am hotărât să încerc și ceilalți burgeri de la Craft Rooftop. Ceva îmi spune că sunt la fel de buni și trebuie testați. I-ați încercat voi? Spuneți sincer pentru că vreau să știu cum vi se par și ce merită încercat mai mult.

Review 0
9.6 Reviewer
0 Users (0 votes)
Pros
Chifla, sosul, puiul, absolut geniale!
Cons
Dulceata de ceapă a fost puțin meh!
Aspect10
Gust9.5
Combinaţie de ingrediente8.5
Calitate ingrediente9.5
Garnitura10
Sos garnitură9.5
Chifla10
Carnea10
Uşurinţa de a-l mânca9.5
What people say... Leave your rating
Sort by:

Be the first to leave a review.

User Avatar
{{{review.rating_comment | nl2br}}}

Show more
{{ pageNumber+1 }}
Leave your rating

2 Comments

  1. Trebuie sa incerci neaparat si burgerii de la Kiosk 🙂

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*