Special Burger de la Cot Cot pe roti

Special Burger de la Cot Cot pe roti

Am ajuns la Timisoara Street Food Festival duminică seara, destul de târziu. Îmi era puțin groază că nu voi mai avea ce să mănânc, ca să fiu sinceră. Și adevărul este că multe produse erau deja epuizate. Dar, după ce am studiat atent piața, am descoperit Cot Cot pe roți, un foodtruck specializat în pui. Și, pe măsură ce verificam lista de produse, mi-a atras atenția, Special Burger. Pentru că avea ingrediente pe care nu m-aș fi gândit niciodată că o să le găsesc într-un burger. Și chiar dacă am avut dubii, cu promisiunea lui Flavius că îl mănâncă el dacă nu îmi place, am pus comanda și am așteptat cuminte să văd dacă riscul a meritat sau nu.

Ingredientele

Ce m-a putut șoca atât de tare la un burger de pui? Haideți să trecem împreună prin lista de ingrediente și o să vă lămuriți de ce este Special Burger atât de special:

  • chiflă
  • strips de pui
  • salată iceberg
  • castraveți murați – nimic șocant până acum!
  • salată de vinete – da, genul pe care îl face mama acasă!
  • mentă fresh – whaaat???
  • sos marocan cu iaurt – din ce in ce mai straniu, știu. Nici nu aveam habar că există așa ceva!
  • alune – alergeni? da!

Știu, combinația pare extrem de ciudată. Habar nu am cum le-a venit ideea să combine toate aceste ingrediente. Înțelegeți de unde și nesiguranța mea, nu?

Special Burger

Cu toate acestea…

… mergea. Combinația a fost destul de bună, deși extrem de uscată. Ceva din toate acestea trebuia să fie mai fluid. Sau poate dacă era mai multă salată treaba mergea mai bine. Nu îmi dau seama care ar fi fost schimbarea ideală, dar ceva lipsea clar.

Să analizăm totuși ingredientele!

Stripsurile de pui mi-au plăcut, chiar dacă eu nu mă prea dau în vânt după pieptul de pui pentru că este o carne extrem de uscată. Deci chiar dacă gustul era destul de pregnant, avea nevoie de un sos care să îl complimenteze.

Salata de vinete nici nu pot spune că mi-aș fi dat seama că era acolo dacă nu o regăseam pe listă. Iar acest lucru este valabil si pentru mentă. În schimb, sosul de iaurt s-a simțit destul de bine, dar și el părea cumva uscat. Habar nu am cum s-a putut întâmpla așa ceva când principalul ingredient era iaurtul. Alunele, iar nu le-am identificat ca și gust, dar clar nu au contribuit la fluidizarea burgerului.

Per total, aș minți să spun că nu mi-a plăcut sau că nu a fost consistent, pentru că nici nu am putut să îl mănânc pe tot. Dar îmi este clar că, dacă nu aș fi avut cartofii cu sos din belșug, mi-ar fi fost mult mai greu să consum acest Special Burge.

Legat de problema sosului, chiar dacă mi-ar fi plăcut ca cei de la Cot Cot pe Roți să aibă un sos propriu la cartofi, am ajuns să îi mâncăm cu sosul Burger de la Unilever. Aceștia aveau stații speciale de sos în toată incinta Festivalului, unde puneau la dispoziția tuturor participanților sosuri gratuite, la alegere. Noi am ales Sosus Burger pentru că este preferatul nostru. Îl consumăm și acasă, deci nu ezitați să îl încercați și voi. Asta dacă aveți un sweet tooth, adică vă plac sosurile ceva mai dulci. Altfel… mai bine nu :D.

Special Burger

Concluzii

Aceasta a fost prima oară când am mâncat de la Cot Cot pe Roți, dar nu îmi pare rău. Chiar mi-ar fi plăcut să încerc și alte chestii de la ei. Voi ați mâncat vreodată de la Cot Cot pe Roți? Poate chiar Special Burger? Cum vi s-a părut? Sau ce ne recomandați? Știți că noi, la TopBurger, căutăm 10-le perfect. Ne ajutați?

P.S. Habar nu am de unde a apărut roșia din poză pentru că nu era trecută pe lista de ingrediente :D. Poate nici nu am mâncat ce mi-au spus ei :))).

Review 0
8.7 Reviewer
0 Users (0 votes)
Pros
Stripsurile de pui bune, un burger extrem de ușor de mâncat, cu o combinație de ingrediente inedită.
Cons
Totul a fost extrem de uscat pentru gusturile mele.
Aspect10
Gust7
Combinaţie de ingrediente7
Calitate ingrediente8
Garnitura10
Sos garnitură9
Chifla9
Carnea8.5
Uşurinţa de a-l mânca9.5
What people say... Leave your rating
Sort by:

Be the first to leave a review.

User Avatar
{{{review.rating_comment | nl2br}}}

Show more
{{ pageNumber+1 }}
Leave your rating

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*