Tasty Burger la Peter Burger la Street Food Festival Timișoara

Tasty Burger la Peter Burger la Street Food Festival Timișoara

Ediția de iunie a Timișoara Street Food Festival a fost foarte bogată în burger trucks. Unii burgeri îi încercasem deja, cum ar fi cei de la Bun Bun, cei de la Elemozia sau cei de la Cot Cot, alții erau o necunoscută totală. MEATic al lui Adi Hădean avea și el stand la festival, însă aveau doar un pulled pork burger și, după toate experiențele de până acum, m-am cam convins că nu este chiar genul meu de burger. În momentul în care a venit ploaia a trebuit să iau o decizie rapidă, în funcție de cât de ferită eram de stropii giganți, ajungând astfel la Peter Burger, unde Tasty Burger părea suficient de tasty pentru a-l testa.

Ingrediente și impresii

Tasty Burger conținea următoarele:

  • chiflă
  • carne de vită
  • brânză de capră
  • mozzarella
  • ardei copt
  • bacon
  • ceapă caramelizată
  • salată iceberg

Mi s-au părut interesante ingredientele, iar după ce am comandat am văzut că Peter Burger fusese finalist în competiția Best Burger 2017, organizată de cei de la Food Truck Society. Acest lucru mi-a dat o încredere sporită în burger și în cartofii pe care îi comandasem ca și garnitură.

Peter Burger

Prima gură a fost absolut delicioasă și eram convinsă că am dat lovitura cu burgerul acesta. Chifla era destul de bună, moale, dar nu fadă. Carnea era foarte bună. Chiar am gustat-o separat și mi-a plăcut la nebunie. Era bine condimentată și destul de zemoasă, chiar dacă era din categoria well done. Problema a apărut în momentul în care am dat peste brânza de capră. Mai țineți minte când vă povestea despre George’s Hell Yeah și menționam dezamăgirea pe care a reprezentat-o brânza de capră în acel  burger? Ei bine, eu uitasem cu desăvârșire de eveniment. Uitasem cât de pregnant este acest gust și cum acoperă orice altă tentativă a burgerului de a avea o identitate proprie. Dar de data aceasta sigur nu voi mai uita. Brânza de capră pur și simplu nu este o idee bună într-un burger. Este mult prea puternică. Nu are nici o șansă carnea sau nimic altceva să se ridice la nivelul acestui gust.

În ceea ce privește restul ingredientelor, o parte dintre ele abia le-am identificat. Mozzarella nu am simțit-o deloc, nici baconul sau salata iceberg. Ardeiul copt a fost ok pentru că era singurul ingredient care ajuta puțin brânza de capră. Cât despre ceapa caramelizată, aceasta este o cu totul altă problemă. Nu știu unde era ea caramelizată, pentru că am mâncat ceapă mai bine călită în tocănițele făcute de mama mea, iar ea nu o denumește caramelizată. Adică nu știu ce înțelegeți voi prin acest proces de caramelizare, dar eu plec de la premiza că ceapa nu ar trebui să fie crudă, în primul rând. Am așteptări prea mari de la umanitate și bucătari?

Peter Burger

Am ajuns deja la cartofi? Super. I-am luat pentru că erau wedges, cu parmezan și usturoi. Suna foarte bine și m-a asigurat tipul de la casă că ei fac cu mâna lor combinația de parmezan și usturoi. Minunat, am spus încântată. Bineînțeles că ar fi fost și mai minunat dacă (1.) puneau o idee mai mult usturoi în parmezan și (2.) aveau un sos propriu. Sosurile de la Unilever sunt bune, dar să fim serioși, sunt industriale. Când mergi la un local specializat sau un food truck specializat te aștepți ca totul să fie cât mai original. Sau, revenim la întrebarea de mai sus, am eu așteptări prea mari?

Concluzii

Tasty Burger de la Peter Burger a fost ok, dar nu cine știe ce. Brânza de capră NU este un ingredient recomandabil pentru burgeri. Ceapa caramelizată ar trebui să fie chiar caramelizată atunci când așa i se face reclamă, iar un paravan de ploaie poate face diferența în alegerea food truckului :))).

Dacă ați încercat și voi burgerii de la Peter Burger, poate într-un cadru mai relaxat decât un festival de stradă, spuneți-mi cum vi s-au părut. Am ales eu prost sau așa sunt produsele lor în general?

Review 0
6.8 Reviewer
0 Users (0 votes)
Pros
Carnea delicioasă, cartofii buni.
Cons
Brânza de capră, ceapa ”caramelizată”, faptul că pe final burgerul pur și simplu s-a dezintegrat.
Aspect8
Gust6.5
Combinaţie de ingrediente6
Calitate ingrediente7
Garnitura8
Sos garnitură5
Chifla8
Carnea8.5
Uşurinţa de a-l mânca4
What people say... Leave your rating
Sort by:

Be the first to leave a review.

User Avatar
{{{review.rating_comment | nl2br}}}

Show more
{{ pageNumber+1 }}
Leave your rating

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*